Finalul meciului de aseară l-a găsit pe Vasile Turcu extrem de nervos. Acționarul câinilor l-a pus la zid pe Rednic și i-a arătat ușa din dos.
"Am pierdut cu echipe mici, am intrat cu frică și în Ghencea și cu Urziceniul, dacă nu învingi cu echipele mari nu ai valoare. Cine trebuia să asigure disciplina la club? Noi, acționarii? Nu! Antrenorii se ocupă cu asta! Să plece toți!", a tunat vicepreședintele câinilor.
Mai mult ca sigur Rednic nu va continua din vară la Dinamo, iar înlocuitorul `Puriului` pe banca tehnică va fi cel mai probabil Ioan Andone. Fălcosul a fost prezent aseară la meciul „câinilor” cu FC Brașov, astfel că au început să apară tot felul de speculații privind o nouă `descălecare`.
Se pare că, fostul tehnician din „Ștefan cel Mare”, care a terminat contractul cu cei de la El- Ettifaq, nu vrea să mai continuie cu arabii, iar unele voci din tabăra „roș- albilor” spun că o parte dintre acționarii se gândesc să-l readucă în „Groapă”.
„Fălcosul” a văzut meciul din lojă, acolo unde au mai luat loc Nicolae Badea, Vasile Turcu și Cristi Borcea. În acest moment nu toți șefii dinamoviști sunt de acord cu această variantă, însă repatrierea lui Mărgăritescu pare un semn în acest sens, cei doi înțelegându-se foarte bine.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER